Când sufletul tace, Dumnezeu vorbește
Există momente în care cuvintele devin prea mici pentru ceea ce trăim. Încercăm să înțelegem, să explicăm, să formulăm întrebări și răspunsuri. Dar uneori, tot ce avem nevoie este tăcere. În liniște, descoperim că prezența lui Dumnezeu nu are nevoie de justificări. Ea se face simțită în simplitate.
Tăcerea sufletului nu este absența gândurilor, ci o așezare. O renunțare la graba de a controla, o deschidere spre a primi. Și tocmai acolo, în spațiul golit de zgomot, răsună o altă voce – blândă, dar puternică.
„Tăcerea este limba lui Dumnezeu, tot restul este o slabă traducere.”
O invitație în tăcere
Putem transforma chiar și câteva minute din zi într-un loc de ascultare. Nu este nevoie de condiții speciale. Liniștea se creează și se cultivă prin gesturi simple.
Practică scurtă
- Alege un colț liniștit, fie dimineața, fie seara.
- Stai într-o poziție relaxată, cu spatele drept.
- Închide ochii și adu-ți atenția asupra respirației.
- Nu încerca să alungi gândurile; lasă-le să treacă precum norii pe cer.
- Rămâi așa câteva minute, doar ascultând.
Poate nu vei „auzi” nimic concret, dar în timp se naște o altă formă de claritate – o pace care nu vine din tine, ci prin tine.
Tăcerea nu este un scop în sine, ci o poartă. Și atunci când sufletul tace, descoperim că nu am fost niciodată singuri.