«Da» să fie «Da» şi «Nu» să fie «Nu»
Cuvintele lui Hristos din Evanghelia după Matei sunt scurte, dar pătrunzătoare: „Da să fie da, și nu să fie nu; iar ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” Ele nu sunt doar o recomandare morală, ci o invitație la claritate și integritate. În lumea noastră, unde promisiunile sunt adesea nehotărâte, iar limitele se estompează, această simplitate devine o formă de libertate.
A spune „da” cu adevărat înseamnă a fi prezent. A spune „nu” cu adevărat înseamnă a fi sincer. Orice ambiguitate între aceste două vine din frică: frica de a nu răni, frica de a pierde, frica de a dezamăgi. Însă frica nu este un loc din care se pot naște legături curate.
În Noul Testament, Hristos nu folosește niciodată un limbaj dublu. Când cheamă pe cineva, îl cheamă limpede: „Urmează-mă!” Când refuză o cerere nepotrivită, o face cu aceeași simplitate: „Încă nu a venit ceasul Meu.” Nu există manipulare, nu există promisiuni confuze. Aceeași limpezime se vede și la apostoli. Pavel, de exemplu, își recunoaște schimbările de plan, dar explică deschis motivele lor; pentru el, conștiința înaintea lui Dumnezeu cere transparență.
Părinții Bisericii merg mai departe. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că dublul limbaj slăbește sufletul: omul începe să uite ce a promis, se obișnuiește cu jumătăți de adevăr și se desprinde de propria inimă. Sfântul Maxim Mărturisitorul vede în neclaritate o ruptură între interior și exterior — un semn că voința nu este încă unificată.
Cuvântul simplu și adevărat este semnul unui om împăcat cu sine.
Nu e vorba despre rigiditate, ci despre o orientare lăuntrică. „Da” și „nu” nu sunt doar răspunsuri, ci expresii ale libertății. Când spunem „da” din presiune sau „nu” din teamă, cuvântul își pierde puterea. Dar când rostim un cuvânt așezat, fără grabă și fără mască, ceva în noi se aliniează.
Această claritate este un act de dragoste. Ea îi ajută pe ceilalți să înțeleagă unde suntem și ce putem oferi. În același timp, ne protejează de oboseala interioară a compromisurilor neasumate. A învăța să fim direcți, cu blândețe, devine astfel o formă de pace: pace cu noi, pace cu ceilalți.
Claritatea nu apare peste noapte, ci se construiește ca un obicei al inimii. Poate că uneori vei greși, alteori vei simți disconfort. Dar, cu răbdare, cuvântul tău devine mai așezat, iar relațiile mai curate. „Da”-ul și „nu”-ul tău vor începe să semene cu acea simplitate evanghelică prin care Hristos ne arată libertatea de a fi întregi.